Scopul proiectului “START în educație media” este dezvoltarea de competențe media pentru cel puțin 150 de elevi cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, prin creșterea capacității copiilor și adolescenților din grupul țintă de a interacționa într-un mod cât mai sigur și responsabil cu rețelele de socializare media, de a realiza deconstrucția mesajelor media și de a diferenția între fapte și opinii.
Organizația noastră este interesată de educația media pentru copii și adolescenți (9-15 ani). Considerăm că vârsta la care copiii încep să acceseze internetul trebuie să fie mai bine colerată cu achiziționarea de competențe media de bază, pentru a minimiza diferența dintre accesul lor la internet (9 ani) și programele de intervenție media, preponderent focusate pe liceeni (15-19 ani).
1 – Instruirea membrilor organizației privind educația media – instruirea a 3 membri ai organizației pe teme de educație media;
2 – Crearea și editarea pachetelor de materiale didactice – se vor realiza 15 lecții de educație media, cu durata de 45 min., prin adaptarea informațiilor pentru trei paliere de vârstă: clasele III-IV, clasele V-VI și clasele VII-VIII;
3 – Selectarea grupului țintă – Grupul țintă (GT) al proiectului este constituit din 150 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 5 din București. GT este selectat din rândul elevilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 15 ani;
4 – Organizarea și desfășurarea atelierelor cu beneficiarii – se vor realiza lecții de educație media având următoarele teme: diferențierea între fapte și opinii, consumul de media pasiv/activ, rolul jurnalistului în societatea democratică, deconstrucția mesajelor media și interacțiunea responsabilă cu rețelele social media;
5 – Organizarea și desfășurarea unei tabere de vară – 15 ambasadori media identificați în urma atelierelor vor fi implicați în luna iulie într-o tabără urbană de vara, cu durata de trei zile. Scopul acestei tabere este să pună elevii în contextul de creatori de resurse de educație media;
6 – Activități de diseminare – Scopul acestei activități este de a populariza în cadrul comunității școlare rezultatele proiectului.
7 – Managementul de proiect – se va desfășura pe toată perioada de implementare a proiectului.
Expunerea la conținuturi de educație media, printr-un program de formare dedicat, a cel puțin 150 de copii și adolescenți din grupul țintă.
Îmbunătățirea abilităților de educație media pentru cel puțin 70% din copiii și adolescenții care au beneficiat de programul de formare.
Formarea a cel puțin trei membri ai organizației în domeniul educației media, în vederea creșterii capacității organizației de a dezvolta pe termen mediu/lung intervenții și proiecte de media literacy.
Adina este inginer chimist, absolventă a Facultății de Chimie Aplicată și Știința Materialelor din cadrul Universității Politehnica din București și doctor în Chimie din 2017. În timpul anilor de studiu a urmat Modulul de formare pedagogică și a lucrat cu elevi și studenți. Are o experiență de 9 ani în domeniul cercetării unde a fost angajată ca Cercetator. De-a lungul timpului a fost implicată în 5 proiecte naționale și 2 internaționale ca membru în echipă și într-un proiect de tip POC G finanțat din Fonduri Structurale Europene unde a fost responsabilă cu monitorizarea financiară și de management în cadrul echipei de management.
În perioada 2018-2020 a fost responsabil de proiect în cadrul unui proiect de transfer de cunoștințe.
În acest proiect va ocupa funcția de manager de proiect și va avea ca responsabilități coordonarea generală a proiectului, monitorizarea indeplinirii obiectivelor, a rezultatelor și indicatorilor asumați, în conformitate cu Planul de activități, corelat cu graficul de desfășurare.
Irina este membru fondator al Asociației EDUMI, profesor gradul I de Educație fizică și sport cu o exteriență de 12 ani și coordonator de proiecte și programe educaționale. Este absolventă a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București, cu master în Performanță în Sport, un stagiu Erasmus de 6 luni în Spania, la Universidad Europea de Madrid și absolventă a ambelor Module de formare pedagogică. În anul 2020 a absolvit cursul de Formator.
Din anul 2014 este coordonatorul de proiecte și programe al Școlii în care activează, fiind implicată în coordonarea și implementarea a 13 proiecte Erasmus+ (în cadrul cărora a participar în peste 25 de mobilități internaționale) și a 15 proiecte eTwinning. Are experiență de 6 ani în predarea roboticii educaționale la elevi de primar și gimnaziu.
În cadrul proiectului va ocupa funcția de formator, fiind responsabilă de formarea voluntarilor, crearea conținuturilor pentru unul din palierele de vârstă ale grupului țintă, susținerea workshopurilor cu elevii, va fi implicată în activiățile taberei de vară, în evaluare și diseminare.
Magda este membru fondator al Asociației EDUMI. Este absolventă a Universității din București, specializarea Științele Educației și are o formare de patru ani în analiză tranzacțională la Yorkshire Training Center.
În prezent Magda este profesor pentru învățământul primar, cu drept de predare în două alternative educaționale Waldorf și Step by Step, practicant de analiză tranzacțională în supervizare în domeniul educașional, consilier pentru dezvoltarea personală și facilitator pentru învățare permanentă. De asemenea, este înscrisă în anul al III-lea la Școala Doctorală a Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității din București. Totoadată, este autor de carte pentru copii și trainer cu experiență de peste șapte ani în facilitarea atelierelor de dezvoltare personală, gândire critică, comunicare și tehnologii digitale pentru elevi si profesori.
În cadrul proiectului va ocupa funcția de formator, fiind responsabilă de formarea voluntarilor, crearea de conținut de educație media, susținerea workshopurilor cu elevii, va fi implicată în activiățile taberei de vară, în evaluare și diseminare
Marius este absolvent licențiat matematică-fizică – studii superioare de lungă durată, la Universitatea Babeș Bolyai și are studii postuniversitare în Informatică aplicată și programare la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Marius Rusu este profesor de matematică si informatica, cu grad didactic I, cu peste 21 de ani experiență de predare la gimnaziu și liceu. A luat parte la numeroase proiecte educaționale, organizând tabere, excursii, un club de matematică online. Este colaborator BRIO (Platforma digitală pentru îmbunătățirea performanței școlare) unde a predat copiilor lecții remediale online de matematică în cadrul Școlii Remediale de Vară – AER, a creat și a verificat șabloane de generare a itemilor standardizați prin intermediul AI și a coordonat echipe de profesori pentru a realiza itemi standardizați.
Este în prezent înscris în anul I la Școala Doctorală a Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, cu o temă de cercetare conexă proiectului – „Educația pentru gândirea critică ca o competență transversală”.
În proiect Marius este creator de conținut de educație media si participa ca și co-trainer la organizarea workshopurilor cu elevii.
Ramona studiază la programul de master Managementul și Evaluarea Organizațiilor și Programelor Educaționale, Universitatea din București, fiind absolventă de Pedagogie la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Ea face parte din echipa EDUMI de aproape doi ani ca voluntar. Ramona nu ratează nicio șansă de a se implica în proiecte, activități și voluntariat în domeniul educației, fiind pasionată de cercetare și învățare. Printre domeniile de interes se află și marketingul, fiind parte din echipa editorială a blogului Kinderpedia.În ultimii ani, Ramona a susținut ateliere pentru studenții Unviersității din București, în cadrul Centrului de Învățare al universității. Activitățile au urmărit tematici precum autocunoaștere și time management. A făcut parte din echipa formatorilor Asociației EDIT (Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului), în cadrul proiectului ShakeUP care a urmărit informarea și pregătirea a 5000 de liceeni pentru dezastre naturale precum cutremurele.
În cadrul proiectului Ramona este voluntar și va lua parte ca si co-trainer la workshopurile susținute pentru elevi, ajutând cu logistica și implementarea materialelor. Totodată, va fi implicată în procesul de adaptare a conținutului de educație media pe paliere de vârstă și in dezvoltarea evaluărlor tip Kahoot pentru copii.