președinte EDUMI, membru fondator

Sunt profesor de educație fizică și sport, antrenor și coordonator de proiecte și programe. Toate acestea sunt însă niște repere relative – a fi profesor român înseamnă pentru mine mult mai mult. Sunt lucruri pe care le fac fiindcă vreau să ajut – de exemplu, în școala în care predau sunt “om de bază” pentru tehnologie și comunicare: updatez site-ul, contul de social media, răspund la mesaje online. Și sunt proiecte la care țin foarte mult, pe care le fac din pasiune – coordonez anual publicarea de cărți scrise de elevi și lucrez la un proiect de integrare a roboticii educaționale în orele de sport.
Din anul 2016 implementez proiecte Erasmus+, ceea ce mi-a dat șansa să particip în peste 25 mobilități internaționale, să experimentez diverse sisteme educaționale, să interacționez cu profesori din toată Europa și să mă dezvolt din punct de vedere profesional. Din fiecare școală am plecat cu idei bune, fiindcă fiecare comunitate de profesori are ceva de oferit.
Munca mea la nivel internațional a fost recunoscută prin obținerea de Certificate Naționale și Europene de Calitate eTwinning. M-am implicat activ ca voluntar în organizarea de evenimente, competiții, acțiuni sportive și educaționale, în colaborare cu asociații și instituții specializate (Special Olympics, Asociația Bucharest Running Club, Proedus).
Consider că educația este pilonul de bază în progresul unei societăți și doar prin perfecționarea continuă a tuturor membrilor implicați vom reuși să păstrăm un standard de calitate ridicat.
vicepreședinte EDUMI, membru fondator

Când am început, eram doar două profesoare dintr-o școală de stat, cu un vis simplu, dar ambițios: să facem ceva pentru educație, dincolo de orele de la clasă, fără să scriem hârtii sau să cerem zeci de aprobări. Nu știam dacă vom avea vreun impact, dacă e posibil sau dacă pur și simplu ne imaginam imposibilul.
Astăzi, EDUMI înseamnă mai mult decât ne-am fi putut imagina atunci. Avem peste 21 de mii de profesori în baza de date și 70 de mii de participanți la evenimentele noastre – profesori, părinți și elevi. Continuăm să fim profesoare, în aceeași școală, dar visul nostru a devenit realitate. Alături de noi este acum o echipă de 13 profesioniști care cred nu doar în noi, ci și în tine – cel care faci parte din comunitatea EDUMI. De fapt, tu ești cel care a făcut posibil acest vis.
Ca fiecare profesor din această țară, în fiecare zi jonglez cu mai multe roluri: autor, consultant educațional, trainer, învățătoare, mamă, colegă. Cumva, rolul de profesor le influențează pe toate celelalte. Este o super putere, dar și un angajament uriaș.Înțeleg perfect frustrarea profesorilor români – ni se cere foarte mult, dar primim încă prea puțin sprijin.
Pentru mine, EDUMI este despre convergență. Este despre a oferi profesorilor respectul și susținerea pe care le merită, dar și despre a le cere să nu renunțe să fie, zi de zi, cea mai bună versiune a lor.
Manager de proiecte

Sunt inginer chimist, absolventă a Facultății de Chimie Aplicată și Știința Materialelor din cadrul Universității Politehnica din București și doctor în Chimie din 2017. În timpul anilor de studiu, am urmat Modulul de formare pedagogică și am lucrat cu elevi și studenți. Am o experiență de 9 ani în domeniul cercetării, unde am fost angajată ca cercetător.
De-a lungul timpului, am fost implicată în 5 proiecte naționale și 2 internaționale ca membru în echipă și într-un proiect de tip POC G finanțat din Fonduri Structurale Europene, unde am fost responsabilă cu monitorizarea financiară și de management în cadrul echipei de management.
În echipa EDUMI, sunt responsabilă cu coordonarea proiectelor Asociației.
Responsabil Departament Comunicare – Social Media

Sunt trainer și activez în acest domeniu din 2019, colaborând cu diverse asociații și organizații. De-a lungul anilor, am susținut ateliere educaționale pentru toate categoriile de vârstă. Am o pregătire solidă în domeniul educațional, pornind de la liceul pedagogic, continuând cu o licență în pedagogie și un master în formarea formatorilor.
De-a lungul carierei mele, am purtat mai multe „pălării” în sfera educațională – de la educator și manager de proiect, la „arhitect” de materiale educaționale și suporturi de curs, până la rolul de trainer.
Povestea mea cu EDUMI a început acum trei ani, când am decis să mă implic ca voluntar. Astăzi, în cadrul Asociației, sunt responsabilă de comunicare și trainer pentru profesori și copii.
Coordonator Departament Voluntari

Sunt absolventă a programului de master Managementul și Evaluarea Organizațiilor și Programelor Educaționale la Universitatea din București, precum și a programului de licență în Pedagogie la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Fac parte din echipa EDUMI de aproape patru ani. După ce timp de doi ani am fost manager de comunicare, acum coordonez departamentul de voluntari și activez ca trainer în cadrul Asociației, continuând să mă implic activ în dezvoltarea proiectelor organizației.
Nu ratez nicio oportunitate de a mă implica în proiecte, activități și voluntariat în domeniul educației, fiind pasionată de cercetare și învățare. Printre domeniile mele de interes se numără și marketingul, ceea ce m-a determinat să mă alătur echipei editoriale a blogului Kinderpedia.
De-a lungul ultimilor ani, am susținut ateliere pentru studenții Universității din București, în cadrul Centrului de Învățare al universității, abordând teme precum autocunoașterea și gestionarea timpului. Totodată, am fost parte din echipa formatorilor Asociației EDIT (Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului), în cadrul proiectului ShakeUP, care a vizat pregătirea a 5000 de liceeni pentru dezastre naturale, precum cutremurele.
Manager administrativ

Sunt profesor pentru învățământul primar, absolventă a Academiei de Studii Economice, cu o experiență în învățământ de aproximativ 15 ani. De-a lungul carierei mele, am explorat și alte domenii de activitate, din care am dobândit o perspectivă diversificată și valoroasă, care m-a ajutat să mă dezvolt atât profesional, cât și personal.
Experiența mea în învățământul preșcolar m-a format ca un om creativ și răbdător, dar și ca un cadru didactic dornic de învățare continuă. Această dorință m-a condus către participarea la numeroase cursuri de formare profesională și obținerea gradelor didactice.
În cadrul EDUMI, activez ca manager administrativ, un rol care îmi oferă ocazia să coordonez și să susțin activitățile organizației. Totuși, din când în când, accept cu entuziasm provocarea de a fi trainer pentru elevi, organizând ateliere de matematică sau workshopuri hands-on. Aceste activități îmi permit să îmbin creativitatea cu pasiunea mea pentru educație, oferind copiilor oportunități interactive de învățare și explorare.
Misiunea mea este să inspir elevii și colegii, să încurajez dezvoltarea personală și profesională și să contribui activ la construirea unei comunități educaționale dinamice și inovatoare.
Coordonator proiecte educaționale STEM

Sunt profesor de fizică și antreprenor. Privesc, așadar, educația STEM din două perspective: cunosc ceea ce școala își propune să îi învețe pe copii, dar și competențele de care vor avea nevoie mai târziu, ca adulți – gândire critică, creativitate și, mai ales, capacitatea de a găsi soluții aplicabile în situații concrete.
În cadrul EDUMI am dezvoltat un proiect pilot de educație STEM pentru ciclul primar, construit în jurul experimentului și al descoperirii. Copiii observă, construiesc, încearcă, pun întrebări și caută explicații pentru ceea ce se întâmplă în fața lor. Învață să formuleze ipoteze, să le testeze și să schimbe abordarea atunci când o soluție nu funcționează.
La ateliere, experimentele par magice și încep cu un moment de uimire. Îmi place să îi văd cu ochii mari în fața unui experiment și, imediat după acel moment de surpriză, să apară întrebările: Ce s-a întâmplat? De ce? Putem reproduce fenomenul? Ce putem schimba pentru a obține un rezultat diferit?
Pentru mine, aici este miza educației STEM: copiii învață să observe, să pună întrebări, să testeze și să caute soluții. Nu doar să știe răspunsul, ci să înțeleagă cum pot ajunge la el.
În timp, acest mod de lucru formează ceva mai important decât acumularea unor cunoștințe de știință: formează un mod de a gândi. Sa cauți variante, să verifici ce funcționează, să înveți din ce nu funcționează și să încerci din nou – acestea sunt deprinderi care le vor fi utile copiilor indiferent ce profesie vor alege mai târziu.
Consultant proiecte de mediu și sustenabilitate

Sunt absolvent al Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj – Napoca și dețin un doctorat în Protecția plantelor. Sunt o persoană activă, comunicativă și mereu deschisă la noi provocări.
În cadrul EDUMI, coordonez departamentul de fundraising și ofer consultanță pentru proiecte educaționale legate de mediu și sustenabilitate. Am fost impresionat de pasiunea și dedicarea echipei pentru educație, motiv pentru care am acceptat cu entuziasm provocarea de a mă implica activ în proiectele EDUMI. Scopul meu este de a aduce mai aproape elevii și profesorii de domeniul meu, prin colaborări și activități interactive care să conecteze educația formală cu aplicațiile practice din agricultură și protecția plantelor.
Cred în puterea educației de a transforma perspective și de a inspira schimbări pozitive. Mă bucur să fac parte dintr-o echipă dedicată, care lucrează cu pasiune pentru a pune educația pe primul loc și pentru a crea un viitor mai sustenabil.
Trainer

Sunt consilier parental și trainer educațional în cadrul EDUMI. Am peste 10 ani de experiență în educația timpurie, timp în care i-am însoțit pe copiii de vârstă preșcolară în procesul lor de explorare și învățare, atât în contexte formale, cât și nonformale.
Sunt specialist în consiliere parentală, absolventă a programului științific de Parenting din România – Parenting MasterClass, derulat de Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie.
În cadrul EDUMI, organizez ateliere și workshopuri pentru profesori, părinți și copii. Cu părinții, lucrez pentru a-i sprijini în crearea unor modele de relaționare sănătoasă cu copiii lor. În atelierele dedicate copiilor, mă concentrez pe dezvoltarea abilităților socio-emoționale și relaționale, utilizând tehnici precum arta, poveștile și jocurile de rol. De asemenea, colaborez cu profesorii pentru a-i ajuta să integreze aceste metode în practica lor educațională.
Profesor de istorie, educație socială și educație juridică/Coordonator de cluburi educaționale

În cadrul EDUMI coordonez #VorbeCuSens, Clubul Dezbaterilor Argumentate și al Gândirii Critice și Clubul Dreptății și al Argumentării, dedicat educației juridice.
Mă interesează în special gândirea critică, alfabetizarea juridică și felul în care elevii învață să-și susțină ideile, să verifice informațiile și să înțeleagă regulile după care funcționează societatea. În activitatea mea încerc ca elevii să știe clar ce învață, de ce învață acel lucru și cum își pot da seama singuri dacă au progresat.
Sunt pasionat de teatru, film și fotografie, iar aceste domenii ajung adesea și în orele mele de istorie, ca puncte de plecare pentru discuții, interpretări și înțelegerea unei epoci.
Îmi place să construiesc activități în care elevii nu primesc doar răspunsuri, ci învață să pună întrebările potrivite. Dacă educația înseamnă și pregătire pentru viitor, atunci îmi doresc ca acest proces să aibă sens pentru ei. 🙂